joi, 29 octombrie 2026

Cu rulota prin Romania (4)

                  Am plecat din Sighisoara cu imagini ale caselor colorate si ale strazilor medievale,fiind inca o oprire care ne-a confirmat ca o calatorie frumoasa nu inseamna doar sa ajungi la destinatie.Inseamna sa te bucuri de drum,sa descoperi locuri cu poveste si sa gasesti echilibrul dintre aventura si tihna.Iar cand calatoresti cu rulota,fiecare astfel de oprire adauga ceva in plus experientei:sentimentul ca esti liber sa explorezi,sa ramai mai mult sau sa pornesti din nou la drum atunci cand simti ca a venit momentul.

           Fie ca ne aflam pe ulitele linistite din Viscri,fie ca descopeream strazile medievale din Sighisoara,prezenta catelusului nostru,Dodi,prezenta lui ne amintea ca bucuria unei calatorii se ascunde adesea in lucrurile simple.Si poate ca aici sta frumusetea de a calatori alaturi de un anumal de companie:te invata sa incetinesti,sa fii atent la lucrurile marunte si sa te bucuri de prezent fara sa te gandesti mereu la urmatoarea destinatie.

           Rulota ne ofera libertatea de a ne deplasa in ritmul nostru,iar faptul ca Dodi este alaturi de noi face aceasta libertate si mai pretioasa.Ne putem organiza traseele astfel incat sa avem timp pentru plimbari,pauze si momente de odihna,fara sa-l lasam in urma pe cel care ne insoteste cu atata incredere.Dupa ce am lasat in urma aerul boem al Sighisoarei,am pornit mai departe =,spre nord,catre Maramures,o regiune in care traditiile,natura si istoria par sa se impleteasca la fiecare pas.

           Destinatia noastra a fost Sapanta,locul cunoscut pentru celebrul sau Cimitir Vesel,dar si pentru frumusetea locurilor.Drumul ne-a purtat de-a lungul raului Tisa.Am mers o vreme paralel cu apa,urmarindu-i cursul si oprindu-ne din cand in cand pentru a face fotografii.Una din opriri ne-a ramas in minte:ruinile vechiului pod de peste Tisa,la Teceu.Am oprit,am coborat si am fotografiat ceea ce timpul lasase in urma.

            Tisa curgea linistita,parca nepasatoare la granitele trasate de oameni.Iar dincolo de ea se intinde Ucraina.Am privit-o de pe malul romanesc,atat de aproape si totusi dincolo de hotarul apei.Asa ne-a intampinat Maramuresul:cu drumuri de-a lungul Tisei,cu urme ale trecutului si cu privelisti care ne-au amintit ca o calatorie adevarata inseamna mai mult decat sa ajungi la destinatie.Inseamna sa te opresti,sa privesti,sa fotografiezi si sa lasi locului,timp,sa-ti spuna povestea lui.

            In continuare am vizitat Cimitirul Vesel si Manastirea Sapanta-Peri.Cimitirul este un loc neobisnuit,care schimba felul in care te gandesti.Crucile din lemn,pictate in culori vii si dominate de albastrul specific Sapantei,atrag toate privirile.Pe ele sunt reprezentate scene din viata celor care isi dorm somnul de veci,iar textele scrise in graiul popular povestesc cu umor si ironie,despre meseria,obiceiurile si intamplarile care i-au facut cunoscutii.

            Am vizitat si Manastirea Sapanta-Peri,un alt loc care merita descoperit atunci cand ajungeti in Maramures.Biserica sa de lemn impresioneaza prin inaltimea si prin arhitectura inspirata din traditia maramureseana.

            Am innoptat in curtea unei localnice.A fost unul dintre acele opriri simple,dar pline de farmec,care face calatoria cu rulota atat de frumoasa:ajungi intr-un loc nou,te odihnesti si a doua zi pornesti din nou la drum,fara sa stii ce alte povesti iti vor iesi in cale.


















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu